Parlamentarul britanic Chris Rennard se află în centrul unui scandal sexual, după ce zece membre ale partidului liberal-democrat acuză că acesta le-ar fi molestat, relatează Daily Mail.
Conflictul este cu atât mai mare cu cât, vice-premierului Regatului Unit, Nick Clegg, i se reproșează că ar aflat despre aceste probleme cu mult timp înainte ca ele să fie făcute publice.
„Clegg trebuie să fi știut ce se întâmplă mai ales că o investigație fusese lansată deja chiar de biroul său”, a declarat un fost membru al partidului.
În plus, femeile care au lansat acuzațiile la adresa Lordului Rennard au declarat că partidul a încercat să le cumpere tăcerea și chiar au fost amenințate cu excluderea din gruparea politică în cazul în care informațiile respective ar fi ajuns în presă.
În acest context, o anchetă a fost demarată zilele trecute, când, deși a declarat că este nevinovat, Chris Rennard a anunțat că pe perioada desfășurării cercetărilor va sta departe de partid pentru a evita punerea acestuia într-o lumină proastă. Politicianul se află acum în vacanță în Spania și a refuzat orice comentariu pe marginea scandalului în care este implicat.
Cu toate acestea, purtătorul său de cuvânt a precizat că Rennard „este foarte îngrijorat” și „profund șocat de acuzațiile care i se aduc”.
Alison Smith, una dintre femeile molestate, a povestit că prima întâmplare de acest gen a avut loc în urmă cu șase ani, când ea și o colegă de partid au fost invitate de Lordul Rennard la el acasă, după ce luaseră cina în oraș.
„La început totul a părut normal. El stătea pe o canapea, noi pe alta. Apoi, deodată, s-a ridicat și s-a așezat între noi și a început să ne mângâie pe spate și pe alte părți ale corpului (…). Eu m-am ridicat și am zis >”, a mărturisit aceasta.
Ulterior, când a încercat să depună plângere împotriva bărbatului, Alice a întâmpinat numeroase obstacole. „Trebuie să ne amintim că Lordul Chris Rennard era președinte de partid și director de campanie. (…) Ei îmi spuneau >, iar eu le spuneam >. Apoi ei îmi spuneau din nou .”, a arătat femeiea, criticându-i pe colegii săi de partid pentru lașitatea și indiferența cu care au privit cazul său.
O altă presupusă victimă, Bridget Harris, a povestit că Rennard a invitat-o în camera lui de hotel în timp ce se aflau la o conferință în Swansea, în anul 2003.
„În timp ce discutam, a început să îmi pună mâna pe picioare și să mă mângâie pe genunchi. A făcut asta de două sau de trei ori. Prima dată am crezut că a fost un accident (…). A treia oară a trebuit să mă mut de lângă el”, a arătat Bridget. „În mod clar nu a observat semnalul pe care i-l dădusem plecând de lângă el, așa că a sugerat că am putea să mergem să ne bem cafeaua în camera lui. M-am simțit jignită, supărată și dezamăgită. A doua zi le-am raportat superiorilor mei întâmplarea pentru că am știut că este greșit ce se petrecea”, a continuat ea.
În ciuda plângerilor făcute de cele două, dar și de alte femei, totul a fost mușamalizat până de curând, iar avocații lui Chris Rennard au declarat că politicianul a avut întotdeauna un comportament responsabil.
„Lordul Rennard descrie ca fiind complet neadevărate toate acuzațiile care i se aduc, precum și faptul că ar fi demisionat din funcția de președinte ca urmare a acuzațiilor privind comportamentul său inadecvat.”